Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Târnova se ridică la 1.499 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 1.731 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (92,13%). Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (88,99%), cu o minoritate de penticostali (1,47%), iar pentru 7,81% nu se cunoaște apartenența confesională.
Și în Târnova, ca de altfel în mai toate satele românești, în cursul anului întâlnim anumite obiceiuri legate de evenimentele ce au loc din punct de vedere religios sau de activitățile de zi cu zi ale omului.
În noaptea de Anul Nou se obișnuiește să se pună la geam 12 jumătăți de ceapă, peste care s-a presărat sare. Aceste cepe reprezintă lunile anului. Cele care, peste noapte, lasă apă indică faptul că lunile pe care le reprezintă vor fi luni ploioase și umede.
Pe data de 2 februarie, de Ziua Ursului, dacă este soare, se spune că ursul și-a văzut umbra, s-a speriat și a intrat în bârlog și, drept urmare, sosirea primăverii va fi amânată cu șase săptămâni.
În Marțea Tunului, se obișnuiește ca omul care aude tunând în cer să-și lovească fruntea cu un obiect metalic, pentru a avea capul tare ca fierul și pentru a fi ferit de trăsnet.
Primăvara, cine aude pentru prima dată cucul obișnuiește să plătească altei persoane câțiva bănuți, pentru a avea noroc și pentru a-i merge bine tot anul. Dacă vezi creanga pe care stă cucul, rupi o bucată din ea, pe care o porți în buzunar pentru a avea noroc în dragoste.
În Joia Paștelui, pe la ora 2–3 noaptea, femeile aprind în curte luminicichile. Acestea reprezintă un foc făcut cu crengi uscate de alun, care sunt aduse din pădure special pentru acest ritual. Pe un scăunel se întinde un măsai, pe care se așază o mică pomană.
În acest timp, tot satul răsună de bătăile în toacă, unii bărbați bătând cu atâta măiestrie, încât ai senzația că asculți un instrument muzical. După acest ritual, femeile pun pomana într-o cotăriță, deplasându-se la cimitir, unde duc surcele de alun și cetină de brad. Aici aprind din nou focurile, așezând pomana pe un măsai, la mormântul celor dispăruți.
Pomana se împarte între femeile aflate în cimitir, după care acestea își bocesc morții și se roagă pentru iertarea păcatelor lor.
Cu ani în urmă, în zilele de Paști se practica jocul în ouă. Un băiat sau o fată ținea oul în mână, într-o batistă, iar alți băieți dădeau cu monede în ou, căutând să înfigă moneda în acesta. Dacă moneda intra în ou și nu cădea, oul era luat de cel care a înfipt moneda.
Dacă oul era ținut de o fată frumoasă, în jurul ei se aduna un număr mare de băieți dornici să participe la joc. Fata reușea să adune o sumă de bani uneori echivalentă cu prețul a peste o sută de ouă. Astăzi, acest joc aproape nu se mai practică.
După Paști, la Târnova se obișnuia să se ocolească câmpul cu flori. Un grup de femei, însoțite de copii, mergeau într-o poiană cu flori sau într-un câmp plin cu bujori, ducând cu ele cotărițe cu pomană (pupi, ouă roșii, cârnați, brânză, plăcintă, lumânări).
Pomana era așezată pe iarbă, pe un măsai, după care una dintre femei, cu un mănunchi de lumânări aprinse, ocolea de trei ori poiana sau câmpul cu flori. Apoi, cu mănunchiul de lumânări aprinse, se făcea spre răsărit, de trei ori, semnul crucii.
Se rostea „Tatăl Nostru”, apoi fiecare femeie rostea în șoaptă rugăciuni pentru morți, rugându-l pe Dumnezeu ca aceștia să aibă pe lumea cealaltă câmpuri pline cu flori și verdeață. După ce se mânca din pomana adusă, fiecare culegea buchete de flori, pe care le ducea acasă.
Paparuga este un alt obicei practicat cu mult timp în urmă, în anii secetoși. Prin acest obicei, oamenii implorau cerul să le dea ploaie.
Paparuga era o femeie împodobită din cap până în picioare cu crengi și verdeață. Aceasta trecea pe la casele oamenilor, care o udau cu apă.










